Sunt sigură că toţi aţi auzit măcar o dată de piesele lui Dan Puric şi de acest actor în sine. Ei bine, el este personajul care în spectacolele sale (Toujours l'amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote) a încântat publicul.
S-a născut la 12 februarie 1959 iar în 1978 a absolvit Liceul de arte Nicolae Tonitza din Bucureşti. Este absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică şi a activat la Teatrul din Botoşani (1983-1988), urmând să fie angajat al Teatrului Naţional din capitală.
Dan Puric este un adevărat tezaur al românilor, ce va încânta permanent vizualul şi auditivul prin talentul excepţional sau dăruirea evidentă. S-a impus în faţă noastră drept un nume cu rezonanţă printre marii actori, întrucât este un artist complet, care abordează întreaga paletă a spectacolului de teatru: este actor, regizor, dansator, coregraf şi mim. Nu am putea descrie o asemenea prezenţă decât printr-o varietate de procedee artistice, prin laude şi urări, dar, probabil cuvintele sunt de prisos în faţa celui ce va rămâne o legendă.
Un lucru este, însă, cert: valoarea sa de personalitate culturală îl plasează în postura de reper spiritual al românilor, în primul rând, dar şi al altor popoare, deoarece aparţine patrimoniului întregii umanităţi.
Ultimele zile din ediţia a V-a a Festivalului în care albaiulienii au putut lua contact cu lumea teatrului au adus şi piesa "Visul"( aceasta fiind premiată cu Premiul special al Festivalului de Pantomimă de la St. Croix – Elveţia în 1992 şi Premiul special al Programului Chicago Artist International în 1996), în sală aflându-se o mare parte din liceeni ai HCC-ului. Aceştia au avut ocazia să vada o prestaţie de milioane, meritându-şi titlul de 'cea mai aşteptată reprezentatie'.
Articol scris de Ionela Popa
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu