Pancarte, mulţimi de oameni şi slogane. Ar suna a campanie electorală dacă nu am preciza criteriul fundamental de diferenţiere: idealul. Omenirea a cunoscut şi alte forme de manifestări publice, acelea care au avut ca punct de plecare un ideal, o viziune: revoluţiile, revoltele, protestele.
Unele revoluţii mai cunoscute, cacele din 1848 sau 1989, sunt, alături de alte mişcări mai puţin mediatizate, exemple clare ale voinţei oamenilor. În rândul acestora din urmă se înscriu şi protestele ce au avut loc în anul 1980 într-un oraş din Coreea de Sud, Gwangju.
Eclipsat de moartea lui John Lennon, Jocurile Olimpice de Vară din acel an sau de primul festival oficial de muzică rock din Uniunea Sovietică, acest val de proteste nu este bine împărţit în memoria societăţilor vestice însă merită amintit şi abordat ca un subiect de cultură "nu chiar atât de generală".
Protestele din Gwangju, cunoscute şi ca "518", după data când au început, au durat 9 zile şi au pornit ca o revoltă faţă de dictatura militară a preşedintelui Chun Du Hwan. La acel moment au fost caracterizate de către oficialităţi ca fiind instigate de spioni străini şi comunişti, situaţie asemănătoare cu cea a "teroriştilor" noştri din '89. Presa locală a avut partea sa de vină deoarece a controbuit la izolarea protestelor, de existenţa cărora nu se ştia în restul ţării, prezentând informaţii eronate, menţionându-le doar ca incidente provocate de studenţi. Deşi au fost înfrânte, acestea au reprezentat un pas important al sud-coreenilor spre democraţie.
Nu există o statistică universal acceptată cu privire la numărul victimelor dar există diferenţe mari între rapoartele presei străine, unde s-a susţinut că numărul victimelor se situează între 1000 şi 2000, şi raportul oficial, în care se vorbeşte de 144 de civili decedaţi.
De asemenea, reevaluarea oficială a evenimentelor a început abia cu reintroducerea alegerilor directe pentru funcţia de preşedinte în 1987. În 1988, masacrul de la Gwangju a fost numit Mişcarea de Democratizare din Gwangju, iar în 1995, din cauza presiunii publice, s-a emis o lege prin care se permitea judecarea celor responsabili pentru moartea sutelor, sau miilor de persoane.
Revoltele din Gwangju reprezintă un subiect destul de interesant pentru coreeni, stând la baza multor filme sau seriale (May 18, Peppermint Candy) în care s-au evocat tragic, eroic, emoţionant, în stilul caracteristic producţiilor cu tentă istorică, protestele şi poveştile oamenilor care au participat.
Cineva mi-a spus că societatea nu mai creează eroi. Eu cred că nu am avut niciodată eroi. Nici cei care au protestat pentru democraţie în Coreea de Sud nu erau eroi, nici alţi revoluţionari nu au fost eroi. Toţi aceştia au fost doar oameni. Cei ce au luptat pentru libertate şi drepturi au fost oameni în adevăratul sens al cuvântului. Au luptat pentru idealurile lor, au fost reali şi nu personaje de benzi desenate. Nu au căutat faimă ci au vrut să schimbe mentalităţi. Unii au schimbat chiar şi istoria.
Articol scris de Daniela Toma
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu