"The diary of a young girl"

21 sept. 2011

         Auzeam în liceu, spre finalul clasei a 9-a, despre o sumedenie de persoane ce abordau jurnalul Annei Frank ('The diary of a young girl'), atât pentru şcoală (în limba engleză) cât şi în română (cu o mai mare accesibilitate). Aşadar, am căutat titlul respectiv pe internet, părând o carte ideală pentru lecturare la această vârstă.
        Având ca temă al doilea război mondial, mi-a atras atenţia, căci mă pasionează într-o oarecare măsură acest subiect din istoria secolului XX. Comandată de pe internet, cu un preţ mic, mi-a fost livrată într-un timp scurt. Am avut deosebita plăcere să surprind un cadru tragic văzut prin ochii unei fete de 13 ani, martoră a unui eveniment groaznic din trecut. Şi-a pierdut cetăţenia germană în exilul olandez, şi care a căzut victima genocidului nazist. Familia Frank, care erau evrei reformaţi, a locuit într-un cartier în care locuiau atât evrei cât şi oameni de alte credinţe, Anne având prietene romano-catolice, protestante şi evreice.
          Este o istorisire emoţionantă notată pe un jurnal primit cadou în locuinţa secretă din Amsterdam, dar acţiunea din cadrul încăperilor ia sfârşit odată cu moartea fetei. Cu toate că se consideră ca cei ascunşi au fost trădaţi de către cineva, trădătorul nu a putut fi identificat niciodată. Otto Frank, tatăl ei, a fost singurul care a supravieţuit dintre cei care se ascunseseră în Prinsengracht 263. După eliberare, pe 27 ianuarie 1945 (de către trupele sovietice) a lagărului de la Birkenau, a locuit până în 1953 la Amsterdam. El a fost şi persoana care a ţinut ca povestea de viaţă văzută prin ochii Annei să fie publicată, urmând ca un public larg să urmărească cei 3 ani de groază.
Recomand tuturor să abordeze în viitor acest jurnal al emoţiilor, descoperirii personale, evenimentelor în mediul izolat, greutăţi şi sentimente exprimabile.

                                                                       Articol scris de Ionela Popa

3 comentarii:

Malina spunea...

Din intamplare, stau la 200 de metri de casa ei, si recomand tuturor celor care viziteaza Amsterdam-ul, sa vina sa vada si casa ei, transformata acum in muzeu. :D

Rella spunea...

Vaiii ce frumos Malina. Sa atasezi niste poze caci toate imaginile si documentarele vizionate au fost de-a dreptul captivante.

Malina spunea...

aici se poate face un tur virtual! :D
http://www.annefrank.org/

Trimiteți un comentariu