Cavalerii teutoni

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, am decis să vă împărtășesc o lucrare realizată cu ocazia Sesiunii de comunicări ale elevilor a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Lucrarea are un caracter istoric, dar și religios, titlul ei fiind Cruciații germani pe pământ Românesc. Tema prezentată este înființarea și activitatea Ordinului Cavalerilor Teutoni, cavalerii Sfintei Fecioare Maria, precum și contribuția acestora în Țara Bârsei, o regiune din zona Brașovului de astăzi.

Textul lucrării poate fi citit integral dând click pe titlul: Cruciații germani pe pământul românesc 

Dacă subiectul vă stârnește interesul, recomand lectura unei lucrări deosebite a lui Henryk Sienkiewicz, Cavalerii Teutoni, unde puteți observa o perspectivă cu totul diferită a autorului asupra vieții acestor cavaleri, precum și discrepanțele dintre semnul sub a cărui protecție luptă, și faptele acestora.

Cărțile care ne-au facut oameni...

„Criticul Dan C. Mihăilescu a coordonat un volum în care 19 personalităţi, printre care Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu, povestesc despre cărţile lor ziditoare. Lucian Boia spune, în volumul editat de Humanitas, cum a ajuns de la muschetari  la Maiorescu şi Hasdeu, iar Horia-Roman Patapievici îşi reaminteşte de maeştrii vârstelor.

De când s-a identificat cu „Omul care aduce cartea",  Dan C. Mihăilescu a fost întrebat, în repetate rân­duri şi în cele mai variate contexte, „care sunt cărţile de căpătâi ale unui om adevărat", ba chiar somat să dea titluri de lecturi formatoare pentru tinerii adolescenţi. Nevoia acestei cărţi a venit imperios din partea celor îngrijoraţi „de calofobia, misofilia şi calibanismul jemanfişist ce caracterizează mare parte din publicul teenager de azi".

„Ce-ar fi, mi-am zis, să adunăm zece, douăzeci de per­sonalităţi culturale din România de azi - fiecare fiind, în domeniul său, o energie benefic-iradiantă, de mult recunoscută public - care să-şi mărturisească  revelaţiile citirii ferme­cător-terapeutice?", şi-a propus criticul, în această toamnă, într-o discuţie cu Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu.

Într-un timp record,  nu mai puţin de 19 personalităţi (printre care Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc, Alex. Ştefănescu sau Ion Vianu), „fiecare repre­zentând o cate­gorie, un tip, un eşantion de seg­ment profesional şi impact public", au răspuns invitaţiei criticului şi a Editurii Humanitas şi astfel s-a copt volumul „Cărţile care ne-au făcut oameni".

De la citit la lectură

Pe lângă poeziile lui Eminescu, Blaga, Emily Dickinson, poemele lui Rilke şi  dramaturgia lui Camil Petrescu, printre titlurile recomandate de poeta Ana Blandiana se numără „Dialogurile" lui Platon, „Epistolele" de Sfântul Pavel, „Idiotul" de Dostoievski sau  „Povestirile crepusculare" de Michel de Ghelderode. Alex.

Ştefănescu este recunoscător că a avut de mic o bibliotecă în casă, istoricul Lucian Boia povesteşte cum a ajuns de la muschetari la Maiorescu şi la Hasdeu, iar Mircea Cărtărescu vorbeşte despre un edificiu al lecturii, care se construieşte „depăşind cititul către lectură" - pasul de la zidar la arhitect. Pictorul Ştefan Câlţia vede scrisul ca pe o cale, Mihai Măniuţiu spune că Shakespeare l-a salvat deseori de la disperare, iar Victor Rebengiuc îi pune pe Ţuguilă şi Dox în faţă cu Gogol şi Vargas Llosa.

„Cum învaţă puii de oameni să vâneze"

Filosoful Gabriel Liiceanu, în textul „Cum învaţă puii de oameni să vâneze", reia lista autorilor şi titlurilor dată de Constantin Noica, care nu pretindea discipolilor săi decât să citească în patru luni toată istoria filosofiei de la Augustin la Kant. Gabriel Liiceanu mai face o listă cu recomandări de lectură pentru studenţii la filosofie şi o alta a „cărţilor care, necitite, te-ar putea face să ratezi ceva esenţial din viaţa pe care ai trăit-o", în care include  „Infernul" lui Dante şi „Despre eroi şi morminte" de Sábato.

În vreme ce H.-R. Patapievici scrie despre „maeştrii vârstelor" (Pavese l-a ghidat la 15-16 ani, Malraux între 16 şi 19 ani,  iar Nietzsche între 18 şi 30 de ani), Andrei Pleşu susţine că poţi avea revelaţii decisive toată viaţă în ceea ce priveşte cărţile. „Eram un om matur când am citit Chesterton şi C.S. Lewis şi mă simt profund îndatorat modului lor de a vorbi despre creştinism. Nu trebuie să-ţi fie ruşine că n-ai citit la timp cărţi esenţiale, că nu ai citit «tot» ce trebuie citit. Biografia fiecărui cititor are un grafic unic, irepetabil, cosanguin cu evoluţia sa interioară, cu nevoile şi întrebările proprii, cu ritmuri, limite, întârzieri şi devansări specifice", subliniază Andrei Pleşu.

Recomandările lui Dan C. Mihăilescu

- Biblia şi Shakespeare. Aici e TOTUL!

- Eminescu - poezia, proza, publicistica, omul - şi teatrul lui Caragiale, care compun rotundul Ideei româneşti.

- Romanele lui Dostoievski - „Demonii", „Fraţii Karamazov", „Crimă şi pedeapsă", „Idiotul" - m-au lovit năprasnic şi irevocabil la 17 ani.

- „Cugetările" lui Pascal, împletite cu presocraticii traduşi de Simina Noica. Sufismul, „Patericul", „Vieţile..." lui Diogene Laertios, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab".

- Poezia lui Ioan Alexandru, de la „Cum să vă spun" şi „Viaţa deocamdată", la „Imnele bucuriei" şi „Imnele Transilvaniei".

- Cărţile lui Gaston Bachelard despre „imaginaţia materiei" - „Psihanaliza focului", „Aerul şi visele", „Reveriile pământului", „Poetica spaţiului" şi suita compusă din „Sufletul romantic şi visul", de Albert Béguin, „Structurile antropologice ale imaginarului", de Gilbert Durand, „Pietrele preţioase", de Roger Caillois, „Rabelais"-ul lui Mihail Bahtin, „Barocul (Cyrce şi Păunul") lui Jean Rousset, „Literatură şi senzaţie", de Jean-Pierre Richard, „Metamorfozele cercului", de Georges Poulet.

- Marguerite Yourcenar, „Memoriile lui Hadrian", şi Ernst Jünger, „Falezele de marmură", care-mi compun romanul ideal

- „Craii de Curtea-Veche", în literatura română, plus „Ion" şi „Moromeţii".

- Hölderlin, Rilke, Beaudelaire, Rimbaud, Lautréamont, Claudel, Verlaine.

- Cioran. De-a lungul şi de-a latul, de sus până jos. Opera lui este epilogul a toate.”

(Simona Chițan, Ziarul Adevărul)

O discuție mai detaliată despre această carte, poate fi urmărită pe

TVR Cultural, 23 aprilie 2011, ora 12.30.  

Paris-ul în 26 de gigapixeli

„Fotografia Parisului în 26 de gigapixeli, realizată de doi fotografi francezi, permite vizualizarea Orașului Luminilor în cele mai mici detalii. Jurnaliștii publicației franceze “20 minutes” sunt de părere că proiectul lui Frich și Loyer reprezintă cea mai mare fotografie realizată vreodată în lume, potrivit modernism.ro.

“Parisul în 26 gigapixeli” reprezintă cel mai important proiect pentru cei doi fotografi francezi care au mai realizat astfel de cadre la ceremonia de învestitură a președintelui american Barack Obama.

Mijloace colosale au fost folosite pentru a se ajunge la un rezultat impresionant. Ei au asamblat 2.346 de fotografii, adica 138 de coloane pe 17 rânduri, luate cu două aparate foto, fixate pe un capăt motorizat.

Pe de alta parte, ei au fost nevoiti chiar sa facă imaginea neclară în anumite zone pentru a evita acuzațiile de atingere adusă vieții private.

Fotografia, gazduită pe o pagină web, este însoțită de o temă muzicală din filmul lui Jean-Pierre Jeunet, “Amelie”, pentru a crea o ambianță tipic pariziană la descoperirea orașului.

Pentru a naviga fabuloasa fotografie, intrați AICI.” Cristina Mihalascu, news.corect.com 

Ce vreau eu să evidențiez în fotografie, sunt informațiile pe care le conține despre cele mai importante obiective turistice ale Paris-ului, precum Catedrala Sacre Coeur, Notre Dame, Turnul Eiffel, Domul Invalizilor ș.a.! 

Catedrala Încoronării versus Catedrala Reîntregirii

Dincolo de substratul acestui articol, oricare ar fi acela, intenția mea este să fac publice niște informații în legătură cu catedrala din Alba, lacaș de cult prin fața căruia, fiecare elev din H.C.C trece în fiecare dimineață în drum spre liceu.

„Unul dintre monumentele cu un destin ciudat este catedrala ortodoxă din Alba Iulia. Este vorba de primul mare lăcaş de cult ortodox ridicat în Transilvania după anul 1918, pentru a servi drept loc de încoronare pentru monarhii României Mari, Regele Ferdinand I cel Loial şi Regina Maria.

Practic, este vorba de un lăcaş de cult cu o arhitectură în stil bizantin, filtrat prin geniul popular românesc. Maniera sa de realizare aminteşte de cea a bisericii domneşti din Târgovişte, vechiul loc de încoronare pentru voievozii valahi.

Catedrala ortodoxă a fost ridicată cu sprijinul Casei Regale a României, în perioada 1921 - 1923. Arhitectul ei este Gheorghe Ştefănescu. Catedrala are un plan de cruce greacă, cu un pridvor deschis. Pictura a fost realizată de Constantin Petrescu. Scopul ridicării acestei catedrala a fost unul simbolic. Ea deservea o destul restrânsă, dar viguroasă comunitate ortodoxă, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre locuitorii români ai Albei Iulii erau de religie greco-catolică. Însă Catedrala Încoronării şi-a îndeplinit cu menire scopul simbolic şi scopul religios. În cadrul unei ceremonii măreţe, în 15 octombrie 1922, suveranii României Mari au fost încoronaţi în noul lăcaş de cult. Practic, în toată perioada interbelică, această catedrală a rămas drept un simbol al unităţii românilor, dar şi al regalităţii triumfătoare.

Un simbol confiscat

Din păcate, după instaurarea regimului comunist, această catedrală a devenit şi simbolul samavolniciei. În 1 decembrie 1948, în acest lăcaş de cult, patriarhul roşu, Justinian Marina, instalat de comunişti la cârma Bisericii Ortodoxe Române ca o consecinţă a prieteniei sale cu secretarul general al PCR, dictatorul Gheorghe Gheorghiu-Dej, a patronat un simulacru de unire bisericească. O serie de preoţi greco-catolici, deja excomunicaţi de către episcopii lor, au semnat un act de unire cu Biserica Ortodoxă Română. În 1 decembrie 1948, toţi episcopii greco-catolici erau deja arestaţi. Numele Catedralei Încoronării a fost schimbat în Catedrala Reîntregirii, pentru că vechea denumire a frumosului lăcaş de cult amintea prea mult de Casa Regală şi de Regele Ferdinand I. Acţiunile patrarhului Justinian Marina a fost dezavuate de mulţi ierarhi, preoţi şi mireni ortodocşi. Nu degeaba, marii mitropoliţi ortodocşi Irineu Mihălcescu şi Visarion Puiu au cunoscut vicisitudinile prigoanei comuniste ori ale exilului, iar arhiepiscopul românilor ortodocşi din SUA, Valerian Trifa, a refuzat să recunoască autoritatea acestui patriarh.

Din aceleaşi motive, intelectualii ardeleni, fără deosebire de credinţă religioasă, au început să folosească din nou adevăratul nume al lăcaşului de cult: Catedrala Încoronării. Şi poate că nu ar strica dacă autorităţile bisericeşti ar face un gest de justiţie istorică şi ar oficializa vechiul nume al catedralei. Şi asta pentru că, în inimile românilor, catedrala ortodoxă din Alba Iulia rămâne locul în care încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria a desăvârşit Unirea Transilvaniei cu România. Şi, totodată, acest lăcaş de cult rămâne şi simbolul unificării ortodoxiei, prin trecerea sub ascultarea Sfântului Sinod de la Bucureşti, în anul 1918, a eparhiilor românilor ardeleni şi bănăţeni. Iată de ce simbolistica pozitivă a acestei catedrale precumpăneşte asupra conotaţiilor negative din perioada comunistă.” Articol de Claudiu Pădurean, România Liberă

Maestrul Dan Puric va conferenția la Alba Iulia

Maestrul Dan Puric, exemplara constiinta crestina a societatii civile contemporane, cunoscut regizor si actor, autor al volumelor „Cine suntem” si „Omul frumos”, va conferentia sambata, 16 aprilie, la Casa de cultura a sindicatelor din Alba Iulia.

Tema propusa de maestru pentru conferinta duhovniceasca de sambata este: „DESPRE MARTIRI – cu credinta pe moarte calcand”. Seara duhovniceasca este organizata de Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia si Casa de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia si va debuta de la ora 18.00 intrarea fiind libera.

Pe toti cei doritori va invitam cu drag sa participati la acest eveniment de suflet din urcusul Postului Mare.

Sursa: Radio Reintregirea

De ce citim?

„Cărțile sunt felul oamenilor de a avea aripi.” Andrei Pleșu

Găsesc minunat aceast citat de Andrei Pleșu, cu care se încheie emisiunea „50 de minute” din data de 3 Aprilie... Tema emisiunii a fost lectura în general, dar mai ales de ce citim?

Sunt punctate mai multe idei cu privire la această temă, dar cea mai importantă cred eu că e cea a cititului cu rol educativ, a citiului care marchează cititorul și îl îndeamă să urmeze învățăturile preluate din lectura unei cărți. În continuare, se punctează idea cititului orientat în funcție de propriile întrebări ale vieții și cea a cititului care îi formează cititorului un cadru în care să situeze anumite întâmplări din istorie și nu numai.

Mi-au plăcut mult ideile dezbătute în această ediție a emisiunii și vă invit să o urmăriți și voi, iar în același timp mi-ar plăcea să aflu:

 Voi ce părere aveți? Voi de ce citiți?

      



Articol de Mălina Stanciu

Prima bibilotecă virtuală din România

"Cei ce topesc multe lumînări în citirea cărţilor tocesc şi vederea ochilor trupului; dar cei ce n-au căutat niciodată pe slove, măcar că şi-au păzit mai ascuţită vederea ochilor, însă neştiinţa i-a vîrît în întuneric şi în tartarul necunoştinţei."

Dimitrie Cantemir

Unul din cele mai vechi site-uri româneşti, biblior.net îşi propune transpunerea în variantă digitală a conţinutului unei biblioteci fundamentale.

 

In cadrul tuturor secțiunilor site-ului, se pot citi integral mai multe cărți de referință în literatura română, acestea fiind organizate în ordine alfabetică. Totodată, pe pagina principală a bibliotecii se găsesc noutăți cu privire la viața culturală din România, și ultimele cărți adăugate.

 

Lectură plăcută!